
Elevii clasei a X-a E de la Liceul cu Program Sportiv Suceava au vizitat Cetatea de Scaun a Sucevei. Activitatea a avut ca obiective dezvoltarea abilităţilor de interacţiune socială, adoptarea unei atitudini pozitive în dezvoltarea relaţiilor cu cei din jur, cultivarea dragostei și a respectului pentru predecesori.
Considerat unul dintre cele mai importante obiective aflate în patrimoniul Muzeului Bucovinei, Cetatea de Scaun a Sucevei a fost construită în timpul domniei lui Petru I. Elevii au luat la pas aleile fortăreței, admirând ultimele lucrări de restaurare care s-au făcut: consolidarea zidurilor, pivniței, arcadelor interioare și a podului de acces. Aproape că s-au așteptat să iasă dintr-o cameră un ostaș de-al lui Ștefan cel Mare cu sabia în mână, să îi întrebe ce caută acolo și de ce sunt îmbrăcați ciudat. Curioși din fire, s-au urcat pe ziduri, în locuri special amenajate, descoperind o priveliște minunată asupra municipiului Suceava și a pădurii din imediata apropiere a fortăreței.
A fost o experiență deosebită pentru elevi care au înțeles cu adevărat frumusețea și importanța istorică a acestui obiectiv turistic.
Activitatea „Istoria vizuală” a fost coordonată de d-na prof. Ciubotariu Alina-Raluca.