Eşti aici
Acasă > Înscrieri clasa pregătitoare

inscrieri_clasa_pregatitoare_2017_2018

Ca de fiecare dată din ultimii ani, Liceul cu Program Sportiv Suceava a demarat procedura de înscrieri la clasa pregătitoare. Pentru anul școlar 2017-2018 există 25 de locuri disponibile. Din experiența anilor trecuți mizăm pe un număr redus față de alte unități școlare din dorința de a satisface cerințele părinților în privința calității actului de învățământ.

Așteptăm micii școlari cu o clasă nouă, adaptată necesităților specifice planului de învățămant dar și nevoilor specifice vârstei viitorilor elevi.

OFERIM:

  • Program after-school cu masa la cantina şcolii.
  • Activităţi sportive care să contribuie la dezvoltarea armonioasă a copilului.
  • Sală de sport polivalentă.
  • Posibilitatea implicării elevilor şi părinţilor în proiecte educaţionale locale/judeţene/naţionale/europene.
  • Organizarea de activităţi culturale recreative.
  • Consiliere psihologică de specialitate.
  • Posibilitatea şcolarizării copilului până la clasa a XII-a.
  • Corp profesoral foarte bine pregătit (74 cadre didactice: doctori în ştiinţe, grad didactic I, grad didactic II, definitivat).
  • Profesori antrenori emeriţi.
  • Profesori membrii ai Corpului de experţi MEN.

Pentru înscrieri și informații suplimentare vă așteptăm la secretariatul liceului din B-dul G. Enescu, Nr. 26 A, Suceava sau la numărul de telefon 0230524931.

Denumire: Liceul cu Program Sportiv Suceava
Adresa: B-dul G. Enescu, Nr. 26 A, Suceava
Telefon: 0230524931
E-mail: lps.suceava@gmail.com
Wab: www.lpssuceava.ro 

Vă așteptăm cu drag! 

poze_pregatitoare_lps_suceava

Top