Incursiune în istoria Sucevei

În a treia zi din cadrul Programului „Şcoala Altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!”, pe 22.03.2017, elevii clasei a XI-a C, de la Liceul cu Program Sportiv Suceava, coordonați de prof. dirignte Popescu Agnes-Monica, au pornit într-o Incursiune în istoria Sucevei, vizitând Cetatea de Scaun, ctitorie a voievodului Petru I Mușat (1375-1391). Cetatea de Scaun a Sucevei, inclusă pe lista monumentelor istorice, construită la sfârșitul secolului al XIV-lea, fortificată apoi în secolul al XV-lea, în timpul domniei lui Ștefan cel Mare, a fost distrusă din ordinul Porții în secolul al XVII-lea (1675) și parțial  restaurată recent, în 2015. Interioarele cetăţii au fost parţial restaurate astfel încât să amintească vizitatorilor de viaţa de curte şi să creeze o imagine despre ceea ce a reprezentat locuinţa temporară a voievozilor Moldovei. Imediat după trecerea podului de acces, elevii au descoperit primele încăperi destinate străjerilor, apoi frumoasa curte interioară, închisoarea, baia cu aburi, pivniţa, capela etc.

incursiune_in_istoria_sucevei_1Activitatea a avut drept scop principal informarea elevilor cu privire la trecutul istoric al Cetății de Scaun Suceava, prin aminirea unor momente zbuciumate din istoria medievală, a unor voievozi ce s-au succedat la tronul Moldovei. În cadrul acestei activităţi, elevii au fost provocaţi să descopere amprenta trecutului pas cu pas, încăpere cu încăpere, de la șanțul de apărare, până la zidurile fortificate.

Concluziile au fost că această cetate medievală este un obiectiv istoric și turistic important pentru orașul Suceava, un martor tăcut al existenței noastre pe acete meleaguri.