Mihai Eminescu, celebrat la Liceul cu Program Sportiv Suceava

Ziua de 15 ianuarie, aleasă ca Zi a Culturii Naționale, reprezintă data nașterii poetului național al românilor, Mihai Eminescu (1850-1889), ”omul deplin al culturii românești”, așa cum l-a numit filozoful Constantin Noica.

Pentru a fi onești și autentici, când vorbim despre Eminescu, trebuie mai întâi să-l recitim. (…) Un student român la Viena și Berlin, care știa germana și franceza, voia să absoarbă istoria religiilor, astronomie, filosofie, fizică, etnopsihologie, geopolitică, să facă simultan metafizică și gazetărie angajată. Un suflet romantic dedat armoniei universale, dar pe care malaxorul politicianismului valah l-a spulberat întru nimicnicia firii sale. Ce lecție mai sublimă și mai tristă, totodată, de românitate se poate închipui?”, spunea criticul literar Dan C. Mihăilescu, într-un portret inedit făcut lui Eminescu.

La Liceul cu Program Sportiv Suceava au avut loc manifestări specifice acestei zile, când elevi și profesori deopotrivă au celebrat 167 de ani de la nașterea marelui poet.

Astfel, pe 13 ianuarie 2017, elevii claselor a XI-a C și a XII-a E, sub coordonarea prof. Agnes-Monica Popescu, au recitat poezii eminesciene, au prezentat viața și opera marelui scriitor, au realizat desene întruchipând chipul poetului, au făcut colaje cu poeziile lui Mihai Eminescu, pe care le-au afișat pe holurile liceului, astfel încât să-i sensibilizeze și pe colegii lor din alte clase.

mihai_eminescu_1_lps_suceava_2017

Într-un cadru care îndeamnă la reflecție, la întoarcere către sine prin intermediul literaturii, în Biblioteca Liceului cu Program Sportiv, elevii clasei a X-a F, îndrumați de prof. Popescu Ana-Mihaela l-au omagiat pe Eminescu, sărbătorind astfel spiritul românesc în esență. Viața și opera poetului au fost prezentate sintetic într-un PPT, pe fundalul sensibil al melodiilor compuse pe versurile eminesciene, ”Mai am un singur dor”,”Pe lângă plopii fără soț” și altele. Elevii și-au amintit versurile poetului prin lectura câtorva poezii, au realizat fișe și colaje cuprinzând citate critice și afirmații ale scriitorilor despre ceea ce a reprezentat Eminescu pentru cultura română. Activitatea s-a încheiat emoționant, cu lectura unor scrisori pe care elevii le-au creat și le-au dedicat marelui poet.

ziua_nonviolentei_2_lps_suceava_2017

Ziua de 15 ianuarie a fost sărbătorită și de către clasa a XI-a B, sub îndrumarea prof. Adomniți Maria Valentina, prin prezentarea unor portofolii având ca temă Mihai Eminescu-poet național și universal. Ei au recitat poezii, au citit referatele și au marcat cu emoție ziua marelui poet. Concluzia tuturor elevilor a fost că fără Eminescu am fi mult mai săraci, de aceea el va rămâne permanent POETUL NOSTRU NAȚIONAL-MARELE CLASIC AL LITERATURII ROMÂNE.

ziua_nonviolentei_3_lps_suceava_2017

Activitatea Mihai Eminescu, geniu al poeziei românești s-a desfășurat în data de 13 ianuarie 2017, cu prilejul sărbătoririi a 167 de la nașterea „Luceafărului poeziei românești”. Elevii clasei a X-a E, coordonați de prof. Ciubotariu Alina-Raluca, au discutat despre opera literară a lui Mihai Eminescu. În continuare, a fost organizat, pe grupe, un concurs conținând întrebări din viața și opera marelui poet.

Prin activitățile desfășurate cu această ocazie, am reușit să păstrăm vie amintirea marelui poet Mihai Eminescu, umplându-ne viețile, pentru câteva momente, cu emoție, frumusețe și sensibilitate.