Vizită la muzeu

În data de 20 aprilie 2016, elevii clasei a IX-a E, coordonați de d-na prof. Ciubotariu Alina-Raluca, au vizitat Muzeul de Științe ale Naturii și Hanul Domnesc din municipiul Suceava.

Activitatea a avut ca obiective dezvoltarea abilităţilor de interacţiune socială, adoptarea unei atitudini pozitive în dezvoltarea relaţiilor cu cei din jur, cultivarea respectului pentru artă şi cultură, dragostei şi a respectului pentru tradiţii şi a comportamentului adecvat în muzee.

La Muzeul de Științe ale Naturii, elevii au fost atrași de Sala Cristalelor unde se găsesc cele mai frumoase şi valoroase eşantioane de flori de mină existente în patrimoniul muzeului.
Deosebite sunt şi amprentele foliare, ca şi fragmentele de animale dispărute, care vin să completeze tabloul evoluţiei vieţii pe Pământ, în decursul erelor geologice. De asemenea, au vizitat o expoziţie care abordează unele noţiuni fundamentale de ecologie, cu referire la ecosistem, principalele tipuri de ecosisteme terestre, aspecte sezoniere. Au remarcat dioramele: Turmă de mistreţiUrsul brun din Bucovina,Boncănitul cerbilorHaită de lupi – iarna. La finalul vizitei, aceştia au admirat un mic grupaj acvaristic, precum şi un stand cu o ofertă diversificată constând în pliante, vederi, alte publicaţii editate de muzeu, ceramică, obiecte de podoabă din pietre semipreţioase.

Activitatea a continuat la Hanul Domnesc, una dintre cele mai vechi clădiri civile din oraş. În holul de intrare, elevii au văzut piese de harnașament, obiecte legate de transport și vânătoare, o căruță, un mic atelier de fierărie cu nicovală, ciocane, clești. În continuare au vizitat sala de han, salonul de oaspeți, camera de odihnă cu mobilier specific, cămara în care se află obiecte de uz casnic necesare preparării hranei, bucătăria şi pivnița. La etaj, aceştia au admirat piese importante de etnografie și artă populară din principalele zone etnografice ale județului: țesături, haine de blană, obiecte din lemn şi din ceramică de Marginea și de Rădăuți, salbele de zestre, ornamente de mărgele, coarne pentru praf de pușcă.

Redactat: Prof. Ciubotariu Alina-Raluca