Performanţe deosebite pentru luptătorii suceveni la Campionatul Naţional Individual

La finele săptămânii trecute, sportivii secţiilor de lupte greco-romane din Suceava și Rădăuţi au participat la finalele Campionatului Naţional Individual pentru juniori I, competiţie care s-a desfășurat la Târgu Mureș. În pofida concurenţei foarte mari la fiecare categorie de vârstă, trei suceveni și un rădăuţean au reuşit să urce pe podiumul de premiere câştigând două medalii de aur și două de bronz.
Component al lotului naţional olimpic de juniori I, sportivul clubului CSM Suceava Teodor Horătău a avut o evoluţie foarte bună și a devenit campion naţional al României la categoria 55 de kilograme. În finala categoriei, suceveanul pregătit de Andrei Bolohan a trecut de un adversar din Râmnicu Vâlcea cu scorul de 6 – 1, acest titlu aducându-i practic un loc în lotul României la Campionatul European și Mondial de juniori I. O altă evoluţie foarte bună a avut-o și Ionuţ Buhăianu, sportiv antrenat la CSȘ Rădăuţi de Mihai Haiura şi care a devenit campion al României la categoria 96 de kilograme. La 84 de kilograme, Daniel Blănari, antrenat la CSM Suceava, a câștigat două meciuri, iar mai apoi l-a pierdut pe cel pentru intrarea în finală în faţa unui sportiv de la Centrul Olimpic de juniori I și s-a impus prin tuș în partida pentru medalia de bronz. Ioan Marian, pregătit la LPS Suceava de Andrei Bolohan, a pierdut meciul de intrare în finala mare în faţa unui sportiv de la Centrul Olimpic, dar mai apoi a câștigat lupta pentru medalia de bronz la categoria 96 de kilograme, câștigată de rădăuţeanul Ionuţ Buhăianu. La aceleași finale, alţi patru sportivi de la LPS Suceava au avut o evoluţie bună, terminând pe locul V, toţi patru fiind încă juniori II. Este vorba de Ioan Moisei și Marian Hangaleţ, ambii la 50 de kilograme, Mihai Mănălăchioaia, la 120 de kilograme, și Andrei Hriţuc. Din păcate, Adrian Agache favorit la o medalie, s-a accidentat la arcadă în primul meci, iar doctorul nu i-a dat voie să continue, deși el își dorea să lupte în continuare.
„Sunt rezultate foarte bune pentru CSM și LPS Suceava, mai ales că a fost o concurenţă foarte mare la toate categoriile. În plus, mulţi dintre acești sportivi sunt în primul an de juniori I, trei dintre ei fiind încă la juniori II, iar acest lucru ne dă speranţe pe viitor. De apreciat este Teodor Horătău, sportiv ce a slăbit 8 kilograme și a reușit să câștige titlul de campion. Mulţumim pentru sprijinul acordat Primăriei și Consiliului Local Suceava, conducerii CSM și LPS Suceava, lui Sevi Caba (Restaurant Melody Suceava) și Paul Popovici, SC Euro Expres Full”, au concluzionat cei trei antrenori suceveni, Valerică Gherasim, Andrei Bolohan și Daniel Ciubotaru.

Sursa: www.svnews.ro